Vlad Munteanu către dinamovişti: “Sunt alături de voi! Învingeţi Steaua!”

October 29, 2008 at 5:51 pm (La gramada) (, , , , , , , )

Vlad Munteanu, fost jucător al echipei din Ştefan cel Mare, a declarat pentru ProSport că pe vremea când el juca pentru Dinamo aştepta tot sezonul meciurile cu Steaua. “Dacă nu jucai cu Steaua era ca un sezon ratat”, a declarat mijlocaşul celor de la VfL Wolfsburg. Referitor la scandalurile şi certurile care sunt în jurul celor două cluburi, Munteanu a precizat pentru ProSport că ele nu vor afecta jocul din teren.“Indiferent de ce se întâmplă în afara gazonului, cei 22 de jucători care vor începe meciul vor da totul pe teren. Este unicul derby al campionatului şi în cele 90 de minute nu te mai gândeşti la nimic, decât la victorie”.

Chiar dacă Steaua nu traversează cea mai bună perioadă, având şi un antrenor nou, fostul “câine” nu crede că asta va afecta calitatea partidei de sâmbătă. “Dorinel are destul timp să pregătească meciul, pentru că la un derby nu ai foarte mult de spus. Trebuie doar să îi motivezi pe jucători şi ei ştiu ce să facă. Eu ştiu de când jucam la Dinamo. Dădeam totul în meciul cu Steaua”.

Deşi s-a ferit să dea un prognostic, spunân că meciul este deschis oricărui rezultat, Vlad Munteanu a spus că le va ţine pumnii dinamoviştilor şi că speră ca aceştia să nu îl dezamăgească.”Sunt alături de ei, voi vedea meciul şi sper să învingă, deşi este un meci greu, în care se poate întâmpla orice”. Mijlocaşul român a ţinut să mai precizeze că acest meci nu este decisiv pentru alcătuirea clasamentului final. “Până la sfârşitul campionatului mai este mult de jucat. Indiferent de rezultat cele două echipe mai au de luptat” , a încheiat acesta.

Permalink 8 Comments

Vlad Tepes

October 18, 2008 at 11:08 am (Celebritati marcante) (, , , , , , , )

În 1453, Imperiul Bizantin a fost înlocuit de Imperiului Otoman, care obţine controlul asupra Constantinopolului (actuala denumire turcă Istanbul) şi care continua să asedieze Europa. În cele din urmă, Imperiul Otoman ajunge să controleze mare parte din Balcani (teritoriile statelor actuale Serbia, parţial Ungaria, parţial România, Bulgaria, Armenia şi Grecia), extinderea spre occident oprindu-se la porţile Vienei, al cărei asediu este respins. În acest context istoric, Vlad Ţepeş a fost un prinţ care a luptat pentru a-şi apăra domnia şi ţara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care făceau parte şi execuţiile şi supliciile cu caracter exemplar şi de intimidare.

Tatăl său, Vlad al II-lea Dracul, a fost atras în Ordinul Dragonului cu aproape un an înainte. Ordinul – care poate fi comparat cu Ordinul Maltei sau cu Ordinul Cavalerilor Teutoni – era o societate militaro-religioasă, ale cărei baze au fost puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, Rege al Ungariei (mai târziu Sfânt Împărat Roman) şi de cea de-a doua soţie a sa, Barbara Cilli.

Domn al Ţării Româneşti

În iarna anului 1436, Vlad al II-lea Dracul a devenit domn al Ţării Româneşti (una dintre cele trei provincii româneşti, celelalte două sunt Moldova şi Transilvania) şi s-a stabilit la Curtea domnească de la Târgovişte, unde Vlad Ţepeş şi-a urmat tatăl şi a trăit şase ani. În 1442, din motive politice, Vlad şi fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos au fost luaţi ostatici de către sultanul Murad al II-lea; Vlad al III-lea a stat ostatic până în 1448, în timp ce fratele său a rămas până în 1462. Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în ascendenţa la putere a lui Vlad; cel mai probabil în această perioadă a adoptat acel punct de vedere al vieţii foarte pesimist. Turcii l-au eliberat după ce l-au informat de moartea tatălui său în 1447 – asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Ţării Româneşti. El a aflat şi despre moartea fratelui său mai mare, Mircea, şi despre cum cel mai vârstnic fiu legitim al lui Vlad Dracul a fost torturat şi îngropat de viu de boierii de la Târgovişte.

La vârsta de 17 ani, Vlad Ţepeş, susţinut de o cavalerie turcească şi un contingent de trupe împrumutate lui de paşa Mustafa Hassan, a făcut primul pas în cucerirea tronului valah. Dar, două luni mai târziu, a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care şi-a reluat tronul. Pentru a-şi asigura a doua şi cea mai lungă domnie, Vlad al III-lea a fost nevoit să aştepte până pe 20 august 1456, când a avut satisfacţia de a-şi omorî duşmanul de moarte şi asasinul tatălui său.

Primul act important de răzbunare a fost indreptat către boierii din Târgovişte, vinovaţi de moartea tatălui şi a fratelui său. În duminica de Paşti a anului 1459, el a arestat toate familiile de boieri care au participat la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost traşi în ţeapă, iar ceilalţi au fost forţaţi să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală până la Poenari, unde au fost forţaţi să construiască o fortăreaţă pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeş. Cei care au murit au fost înlocuiţi, astfel domnitorul reuşind să creeze o nouă nobilime şi să obţină o fortăreaţă pentru viitoare urgenţe.

Vlad Ţepeş era cunoscut pentru tehnicile sale de pedepsire brutale. Conform detractorilor saşi (din Transilvania), el ordona adeseori ca oamenii să fie jupuiţi de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi, spanzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii, înjunghiaţi etc. De asemenea, îi plăcea să le taie victimelor nasul, urechile, organele genitale şi limba. Însă metoda sa favorită era trasul în ţeapă, de unde a provenit porecla de Ţepeş, cel care trage în ţeapă. Această tehnică a fost folosită în anii 1457, 1459 şi 1460 contra negustorilor transilvăneni care au ignorat legile sale de comerţ. Incursiunile pe care le făcea între saşii din Transilvania erau de asemenea acte de protecţionism menite să protejeze activităţile comerciale din Ţara Românească. În acea perioadă era obişnuit ca pretendenţii la tronul Ţării Româneşti să găsească sprijin în Transilvania, de unde aşteptau momentul potrivit pentru a acţiona.

Conflictul cu Imperiul Otoman

La începutul lui 1462, Vlad a lansat o campanie împotriva turcilor pe Dunăre, omorând peste 38.000 de oameni. Datorită faptului că emisarii au refuzat să-şi dea turbanele jos în faţa sa, Vlad s-a asigurat că emisarii vor rămâne cu ele aşa, poruncind să le fie bătute cuie în capete. De asemenea, refuzul dat cererii unor emisari turci de a plăti tribut, l-a infuriat pe sultanul Mahomed. Acest gest de împotrivire a fost riscant, armata sultanului Mahomed al II-lea fiind cu mult mai puternică decât cea a Ţării Româneşti. Când sultanul a aflat despre execuţia brutală a celor doi trimişi ai săi, acesta s-a hotărât să-l distrugă pe Vlad o dată pentru totdeauna. Astfel, sultanul a ordonat lansarea unui masiv atac asupra Valahiei, cu scopul de a o transforma într-o provincie turcească. A intrat în Ţara Românească cu o armată de trei ori mai mare decât cea a lui Vlad Ţepeş. Găsindu-se fără aliaţi, Vlad al III-lea a fost nevoit să se retragă la Târgovişte, să-şi ardă propriul sat şi să otrăvească fântânile din drum, pentru ca armata turcească să nu găsească nimic de băut sau de mâncat în drum. În iarna anului 1462, Vlad a reuşit să obţină multe victorii. În timpul unei invazii, când sultanul, epuizat, a ajuns aproape de capitală, s-a confruntat cu o vedere înspăimântătoare: mii de ţepe susţineau craniile a peste 20.000 de captivi turci, o scenă terifiantă care a fost poreclită mai târziu „Pădurea Ţepelor”. Această tactică de teroare aranjată deliberat de Vlad al III-lea a avut efectul scontat. Imaginea a avut un efect puternic asupra celor mai de încredere ofiţeri ai lui Mahomed, iar sultanul, obosit şi înfometat, a recunoscut înfrângerea şi s-a întors la Istanbul (merită menţionat că până şi Victor Hugo, în Legende des Si 

ècles, aminteşte de acest incident unic).După retragerea din teritoriul Valah, Mahomed l-a pus pe Radu cel Frumos, fratele mai mic al lui Vlad Ţepeş şi favoritul turcilor la tronul valah, în capul armatei turceşti. Acesta, alături de detractorii lui Vlad, şi-a urmărit fratele până la castelul Poenari, de pe Argeş.

Ultima domnie, sfârşitul vieţii şi locul mormântului

Conform legendei, atunci a fost momentul în care soţia lui Vlad, pentru a scăpa de temniţa turcească, s-a sinucis aruncându-se de pe o creastă înaltă – o scenă exploatată de Francis Ford Coppola în filmul Bram Stoker’s Dracula. Vlad a reuşit să scape asediului fortăreţei sale, folosind un pasaj secret prin munte. Ajutat de câţiva ţărani din satul Arefu, a reuşit să ajungă în Transilvania, unde s-a întâlnit cu regele Ungariei, Matei Corvin. Însă, Matei l-a arestat şi l-a întemniţat în capitala Ungariei, Visegrad. Motivul arestului poate fi discutat pentru ca dupa unii istorici prin faptul ca a fost direct dus la Budapesta, Vlad a fost protejat de saşii care voiau să îl omoare. Vlad a fost recunoscut ca prinţ al Valahiei pentru a treia oară în 1475, însă s-a bucurat de o perioadă foarte scurtă de domnie. A fost asasinat la sfârşitul lunii decembrie 1476. Corpul său a fost decapitat şi capul trimis sultanului, care l-a aşezat într-o ţeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Ţepeş. S-a emis ipoteza ca „Drăculea“ ar fi fost îngropat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureştilor. Examinările recente au arătat că „mormântul“ lui Ţepeş de la mănăstire conţine doar câteva oase de cal datate din neolitic şi nu rămăşiţele adevărate ale domnului valah. După opinia reputatului istoric Constantin Rezachevici, mormântul acestuia ar fi pe locaţia mănăstirii Comana, ctitoria voievodului.

 

 

 

 

 

Permalink Leave a Comment